Lecția 1. Contribuția Bisericii Ortodoxe Române la dezvoltarea culturii naționale

În România, până la momentul adoptării ,,Legii instrucțiunii publice” din 1864, învățământul s-a desfășurat aproape exclusiv în cadrul Bisericii. Primele şcoli şi tipărituri din România au fost lucrarea Bisericii, iar operele artistice reprezentative şi momentele istorice cruciale au pus în evidenţă rolul Bisericii în crearea, păstrarea şi transmiterea valorilor naţionale de ordin spiritual, moral şi cultural. Marele istoric Nicolae Iorga spunea că ,, structura noastră sufletească este făcută din Ortodoxie tot atât cât este făcută din sângele originii noastre daco-romane”.

• Școlile catehetice și monahismul ca instituții de educație.

Școlile catehetice apărute între secolele II și V și-au însușit o ținută științifică și o metodă de activitate sistematică în vederea pregătirii unor generații de creștini care să poată răspunde la atacurile păgâne.

Din secolul IV, în interiorul Bisericii se organizează monahismul, care va deveni și o instituție de cultură și educație religioasă. Mănăstirile devin adevărate focare de spiritualitate și adevărate centre de educație religioasă. Trebuie să specificăm că aceste școli mânăstirești au luat ființă atât în Răsărit cât și în Apus.

În aceste școli Religia nu era singura materie predată, se predau și alte obiecte de învățământ, însă în spirit religios creștin. În acest fel, întregul învățământ este așezat pe temeiuri creștine, modelul acestor școli mânăstirești fiind preluat și de către școlile parohiale.

• Primele școli românești și rolul mănăstirilor.

Școala românească a apărut și s-a dezvoltat în tinda bisericilor şi a mănăstirilor. Preoții și monahii luminați au slujit ca dascăli pentru copiii românilor, iar cărțile de cult ca manuale pentru învățarea buchiilor.

În mănăstirile românești au fost create adevărate scoli specializate în pregătirea de copiști și miniaturiști, de meșteri tipografi și dascăli luminați, de erudiți cărturari și luminați ierarhi. Putem spune că, în acele timpuri, mănăstirile erau „singurele focare de cultură, de la care s-au aprins, cu timpul, luminile pe lângă scaunele eparhiale și pe lângă bisericile din orașe și chiar din unele sate, firește acolo, unde s-au găsit vlădici și preoți cărturari și inimoși”( Istoria Bisericii Ortodoxe Române, p. 215).

Conținutul învățământului avea la bază un plan echilibrat și anume studiul limbilor clasice (greaca și latina) cu trei obiecte de studii: gramatica, retorica și logica. Lecțiile se predau după un orar începând cu gramatica, în cadrul căreia se învață alfabetul, după care se trecea la citirea de silabe, cuvinte și apoi comentarii de autor. Retorica și logica se predau prin lecții teoretice și practice, elevii fiind puși să redacteze discursuri, scrisori, diferite compuneri (la retorică) și silogisme, descopereau sofisme și le discutau (la logica).

• Manuscrise și tipărituri în limba română.

Manuscrise și cărți tipărite în limba română

Cel mai vechi document păstrat în limba română este Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (1521). Mărturii despre folosirea scrierii în limba română există din secolul al XV-lea.

Cel mai puternic centru de traducere în limba română din secolul al XVI-lea a fost Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului.

Cea mai veche carte laică în limba română este Floarea darurilor, tradusă din italiană. Fiore di virtu era o culegere de povești populare moralizatoare italiene publicată la Florența în 1491. Traducerea românească este de la începutul secolului XV.

Începuturile tiparului în spațiul românesc

În 1508 și-a început activitatea prima tipografie în Țara Românească, probabil la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște. Ea a fost înființată din porunca domnitorului Radu cel Mare, de către călugărul muntenegrean, Macarie, care învățase arta tipografică la Veneția și tipărise mai multe cărți la Cetinje (Muntenegru). Macarie a tipărit trei cărți în limba slavonă: Liturghierul (1508), Octoihul (1510), Evangheliarul (1512), apoi tipografia și-a încetat activitatea.
În 1544 tipografia de la Târgoviște, sub îndrumarea lui Dimitrie Liubavici, reia seria tipăriturilor slavone.
La sfârșitul secolului al XVI-lea apare o tipografie la București, în cadrul Mănăstirii Colentina.
În 1528 a început să funcționeze prima tipografie în Transilvania, la Sibiu, sub conducerea sasului Lucas Trapoldner. În perioada 1544-1552 a existat și o secțiune care tipărea cu litere chirilice, în limba slavonă și română. Aici a fost publicată prima carte în limba română.
În 1643 apare, la mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, prima carte tipărită în Moldova,

Cazania lui Varlaam, o culegere de 75 de predici ale mitropolitului Varlaam

• Activitatea tipografică a Diaconului Coresi.

Tipografia de la Brașov. Activitatea Diaconului Coresi (1559-1583)
Diaconul Coresi era originar din Târgoviște, unde a învățat meșteșugul tipografic de la Dimitrie Liubavici. El s-a stabilit la Brașov unde şi-a creat propria tipografie. În toți anii săi de activitatea a tipărit 11 cărți în limba română și 24 în slavonă .
Activitatea sa tipografică în perioada 1559-1565 este foarte prolifică, după care lâncezește mai mult timp pentru că în anul 1565 a decedat protectorul său, J. Benkner, care îi finanțase o parte din cărți. Cele mai importante tipărituri din această perioadă sunt Catehismul(1560), Tetraevanghelul românesc (1561), Pravila Sfinților Părinți(1560-1562), Apostolul (1563), Cazania I și Molitvenicul (cca 1567)
După 1569, Coresi reia legăturile cu Țara Românească și tipărește la comanda Bisericii sau a domnitorului de aici, ori la comanda ortodocșilor din Transilvania. Dar în această perioadă devine și editor, finanțând personal unele cărți.
Lucrările în limba română publicate acum sunt : Psaltirea(1568), Psaltirea româneasca si Liturghierul(1570), Psaltirea slavo-româna (1577) si Cazania a II-a (1581).Cărțile coresiene s-au imprimat în aproximativ 100 de exemplare, cu excepția Psaltirei românești care a cunoscut 500 de exemplare. Ele au cunoscut o largă difuzare în tot spațiul românesc.

Citat motivațional

„Structura noastră sufletească este făcută din Ortodoxie tot atât cât este făcută din sângele originii noastre daco-romane.”
— Nicolae Iorga